Skip to content

Hello world!

Welcome to WordPress.com! This is your very first post. Click the Edit link to modify or delete it, or start a new post. If you like, use this post to tell readers why you started this blog and what you plan to do with it.

Happy blogging!

Probleme în Paradis

Ceva probleme de hosting. Adresa blogului trebuie să conțină musai un WWW. în față pentru a funcționa corect.
 
Descurc eu și încurcătura asta cât de curând. 

Fucking. Epic. Period.

Comentariile sunt de prisos. Mulțumesc, Kotaku, pentru cea mai frumoasă zi din viața mea. Am slăbit 6 kilograme după scena asta. Urmează încă o noapte fără somn, timp în care am să fac cel puțin 15K views. Treaba asta e mai delicioasa ca Super Saiyan Black Kid.

Nu am văzut NICIODATĂ ceva mai EPIC. Acum, pot să mor liniștit. My job here is done.

Super Crate Box, nu Super Meat Boy

E gratuit pe Steam, dar putea la fel de bine să coste 50 de dulăi — tot îl cumpăram. Pure arcade epicness, ca-n vremurile bune. Are umor, o sumedenie de referințe la adresa unor personaje arhicunoscute din cultura pop, un nivel de dificultate peste medie și provoacă dependență de la prima doză. Ce vreți mai mult? Grafică 8bit? Ah, da, are și așa ceva, you retro freaks!

PS: Se numește Super Crate Box, nu Super Meat Boy.  

Super Crate Box
The Minigun Effect

SCB
Double pistols all the way!

LNSP si dilema postului de radio

Late. Night. Short. Post. Suficient de clar?

Astăzi seară m-am bucurat de o plimbare nocturnă cu mașina, alături de doi buni prieteni. De fapt, am să reformulez ultima parte a frazei: alături de cei doi prieteni. Până la urmă, îți trebuie mai mulți? Ce-ai putea să faci cu 10 prieteni, de exemplu? O echipă de fotbal? O fabrică de conserve? Fuck that shit. Lumea nu mai cumpără conserve ca pe vremuri. Sunt atât de obosit încât nu am nevoie de narcotice pentru a-mi pierde logica.

Știți de unde am aflat eu de melodia asta? Din Grand Theft Auto 4. Era la radio, într-un joc. Voi de câte ori o ascultați difuzată pe un post de radio românesc? Ăia mai proști o să râdă de mine că ascult radio. Eram pe 89.9 FM când vă deveneam tată. Nasol, nu?

Ce-i drept, radioul românesc e de tot căcatul. Zu e un șanț audio penibil și cocălăresc, Guerilla transpiră niște figuri hipstericești, Kiss = Zu , iar Europa FM nu are farmec dacă nu e ascultat în mașină. Magic are licență pentru numai 10 melodii, deci iese din ecuație. Alte frecvențe nu mai știu, fiindcă posturile de știri și cele bisericești nu mă încântă, absolut deloc.

Vreau un radio care să difuzeze toată ziua partide de pescuit, descrise în amănunt. That would be AWESOME!!! Radio ” Plută “.

When in Cluj

Sunt rupt de oboseală, având în considerare că mi-am petrecut ziua prin autocare. Îmi pare nespus de rău că nu am avut timp să văd mai bine Clujul, dar m-am mulțumit cu o plimbare prin zona centrală. Sigur că am uitat să scot camera și să filmez sau măcar să trag o poză, numai că eram cu mintea fixată pe întâlnirea plăcută cu cei de la Finmouse, oameni despre care pot spune cu toată încrederea că au înțeles ce înseamnă profesionalismul. Kudos lor pentru asta!

Ultra-fucking-PS: Mâine am toată ziua la dispoziție pentru scris, job related. Trebuie să termin un review și să încep un altul, însă promit că pe seară îmi găsesc timp să scriu câte ceva despre Hanni El Khatib. Până una alta, You Rascal You

Link: http://jumpingelectron.com/

Noroc chior

Zilele astea, Sibiul a fost gazda unui târg de carte. Nu cunosc detalii, nu știu cine, de ce și cum a organizat evenimentul. Eu ies din casă numai să-mi fac stocul de Pepsi Light — mai nou nu am voie energizante — și pentru câte o plimbare la aer curat. Cert e că în Piața Mare a fost trântit ditamai cortul plin cu cărți. Și ce cărți! M-am înfipt direct la standul Nemira, editura de unde îmi cumpăr lunar doza de SF. Nu pot să descriu în cuvinte cât de fantastic arătau rafturile, pline până la refuz cu tomuri. Nerdul din mine avea orgasm. Zvâcnea sub efectul unei supradoze de dopamină si refuza sa plece cu mana goala de acolo. Then, it hit me! Raftul din stânga, colțul de sus: Frank Herbert, Dune, hardcover, 50 de lei. Aveam în buzunar 20 de lei, banii de un Cico și o gumă Turbo, în nici un caz o jumătate de limon. Dezamăgit, dau să pun cartea la loc, numai că cine mă cunoaște, știe că sunt foarte neîndemânatic. În tot procesul ăsta, am dărâmat o altă carte jos. Tot Frank Herbert, tot Dune. Numai că asta costa 10 lei. Am rămas perplex. Nu știam ce se întâmplă. Aceeași ediție hardcover, totul era identic. Îl întreb pe vânzător dacă nu cumva e vorba despre o greșeală, la care tipul îmi arată cu degetul motivul reducerii de preț.

Dune
The crack that came from outer space!

Era zgâriată. Coperta de carton avea o mică ruptură în partea stânga, aparent estimată undeva la 40 de lei. Acum, nu vreau să fiu acid, dar coperta unei cărți valorează DE PATRU ORI mai mult decât conținutul? Really?! Pentru un defect atât de infim, mă așteptam să îi scadă un 5 lei, nu 40. Să fiu al dracului dacă înțeleg logica din spatele prețurilor actuale la care se vând cărțile în librării. Oricum, norocul a fost al meu, așa că nu am stat pe gânduri și am cumpărat-o. Acasă am lipit mica ruptură cu puțină bandă adezivă, iar acum, cartea arată ca nouă.

Știți la ce mă gândesc? E păcat că cititul a devenit, recent, un lux. Încep să-i înțeleg pe ăia de vin cu scuza lipsei de bani. Până la urmă, 80% din preț este numai costul coperții. Cine să dea bani grei pe cartoane?